Гинекология, андрология и воспроизведение домашних животных

scroafă şi iepuroaică prin celulele secretoare, elimină hialuronidază, enzimă ce participă la procesul fecundaţiei.

Musculoasa variază, ca dezvoltare, cu segmentul salpigian. În zona infundibulului este redusă la un strat subţire fiind din ce în ce mai dezvoltată în lungul oviductului până la vârful cornului uterin.

Cercetarea rectală a oviductelor la animalele mari este dificilă. Ele se palpează în cazul tuberculozei, salpingitei purulente şi alte stări patologice.

Ovarul (ovaria, oophoron) – organ par, aşezat în regiunea sublombară la unele specii şi pe planşeul cavităţii pelviene sau în cavitatea abdominală la alte specii. Ovarele îndeplinesc funcţia endocrină şi gametogenă elaborând ovule, care în urma ovulaţiei nimeresc pe fimbria oviductului. Forma, volumul şi greutatea ovarelor diferă în raport cu specia şi starea fiziologică a femelelor.

La iapă ovarul este mai mare decât la celelalte animale, având o lungime de 5-9cm, greutatea fiecărei gonade atinge 40-80g. Topografic ovarul drept este aşezat în regiunea sublombară, caudal rinichiului în planul vertebrelor L3-L4, iar cel stâng – în planul vertebrelor L4-L5. Ovarul are o formă ovoidă, suprafaţa este netedă. Pe partea supero-posterioară a ovarului se găseşte hilul ovarului, în care pătrunde cordonul vasculo-nervos. Pe faţa inferioară ovarul prezintă o sciziune pronunţată (7mm), în fundul căreia se găseşte fosa de ovulaţie, acoperită cu epiteliu germinativ. Ovulaţia are loc numai la nivelul acestei fose.

La vacă ovarele au formă ovală-turtită sau elipsoidă şi greutatea de 14-20g, lungimea 3,5-5cm, lăţimea 2-2,8cm şi grosimea 1,5-2cm. De obicei ovarul drept este mai mare decât stângul. La viţele şi vacile tinere ovarele sunt amplasate în cavitatea bazinului; în gestaţie, în cazul atoniei uterului, precum şi alte stări patologice, ovarele şi coarnele uterine se deplasează în cavitatea abdominală. Suprafaţa ovarelor este netedă până la pubertate, iar după aceea devine neregulată.

La oi şi capre ovarele sunt mai ovale şi asemănătoare cu cele de vacă, dar proporţional mai mici, cu diametrul mare în medie de 1,5cm, greutatea lor fiind de 0,7-3g în dependenţă de rasă şi vârsta animalului.

La scroafă forma ovarelor este muriformă şi este determinată de prezenţa unui număr mare de foliculi sau corpi galbeni. Din cauza aceasta volumul şi greutatea ovarelor variază în limite mari. La scroafele adulte ovarele au lungimea de 2-3,5cm, lăţimea 1,5-2cm, grosimea 0,9-1,3cm şi greutatea de 5-9g.

În secţiune transversală ovarul este alcătuit: la exterior – dintr-un epiteliu germinativ sub care se găseşte o fibroasă conjunctivă numită albuginee. Sub albuginee se disting două zone: – corticală şi medulară. Zona corticală este formată dintr-o stromă conjunctivo-vasculară şi parenchimul ovarian, alcătuit din foliculi şi corpi galbeni, care se găsesc în diferite stadii evolutive şi involutive.

Zona medulară este formată dintr-un ţesut conjunctiv străbătut de o reţea deasă de vase sanguine şi fibre nervoase.

La ovarul iepei zona corticală este amplasată în imediata apropiere a fosei de ovulaţie. De aceea foliculii se găsesc înăuntrul ovarului, mai aproape de fosa ovulatorie. Gradul maturităţii şi mărimea foliculului la animalele mari se determină prin cercetări rectale. Foliculul matur la iapă atinge diametrul de 4-6cm, la vacă – 1-2cm, la oi şi capre – 0,5-0,7cm, la scroafe – 1-1,2cm.

Întregul aparat genital la femele se găseşte în cavitatea abdominală şi pelviană, suspendat de cea mai mare parte prin două pliuri ale seroasei peritoneale – plica urogenitală – denumite ligamentele largi (ligamenta lata uteri).

Ligamentele largi ale uterului se inseră în curbura mică a coarnelor, corp şi colul uterului. În cavitatea abdominală ovarul este menţinut de o serie de ligamente care derivă din ligamentul larg. Marginea anterioară a acestuia, care se inseră în marginea dorsală a aparatului este ligamentul propriu al ovarului (lig. ovarii proprium), iar între ovar şi vârful corpului uterin se află ligamentul utero-ovarian. Pe partea sa externă, în această zonă, ligamentul larg formează un pliu, mezosalpinxul (mezosalpinx), între foiţele căruia se găseşte oviductul.

Maturitatea sexuală şi fiziologică

Maturitatea sexuală (pubertatea) este perioada în care aparatul genital s-a dezvoltat complet şi este capabil să elaboreze celule sexuale mature, apte pentru fecundaţie. La masculi pubertatea se evidenţiază prin apariţia caracterelor sexuale şi a capacităţii de copulare, iar la femele – prin manifestarea primului ciclu de călduri şi a ovulaţiei.

Între naştere şi pubertate organele genitale la ambele sexe prezintă o rată a creşterii similare celorlalte sisteme şi organe, pubertatea conferind o dezvoltare accelerată a întregului aparat genital.

Maturitatea sexuală apare aproape concomitent la masculi şi femelele aceleiaşi specii, fiind un proces dependent de vârstă. Maturarea hipotalamusului furnizează răspunsul specific la diverşii stimuli prin elaborarea hormonilor de eliberare a gonadotropinelor antero-hipofizare. La masculi, gonadotropinele induc sinteza testiculară a androgenilor şi în consecinţă, dezvoltarea glandelor anexe ale aparatului genital, activarea funcţiei secretorii a acestora, cheratinizarea epiteliului prepuţial şi separarea acestuia de porţiunea liberă a penisului, intensificarea libidoului şi a reflexelor sexuale, precum şi iniţierea spermogenezei.

La femele în perioada maturării sexuale se produc importante restructurări morfofuncţionale care conduc la apariţia unor stări fiziologice noi. Începutul procesului de maturare foliculară şi apariţia primului ciclu sexual îl constituie stimulii neurohormonali hipotalamici, care dirijează secreţia gonadotropă anterohipofizară.

Odată cu survenirea pubertăţii, spermatogeneza la masculi şi ovogeneza la femele au loc pe parcursul întregii vieţi sexuale. Viaţa sexuală se manifestă în această perioadă sub formă ciclică la femele şi continuu la mascul.

La animalele domestice maturitatea sexuală apare în primii ani, iar la unele specii – chiar în primele luni de viaţă. Acest aspect este legat în primul rând de specie. S-a constatat că la speciile cu longevitate mai mare pubertatea apare mai târziu decât la speciile la care durata vieţii este mai redusă. În cadrul speciei există, de asemenea, variaţii în funcţie de vârsta apariţiei maturităţii sexuale, de rasă, sex, climă, regim de alimentaţie, întreţinere şi exploatare, de caracterele individuale etc. Pubertatea animalelor apare mai devreme la rasele ameliorate şi mai târziu la cele neameliorate.

Pubertatea survine mai timpuriu decât momentul când se termină creşterea şi dezvoltarea definitivă a animalului. De aceea, maturitatea sexuală încă nu denotă pregătirea organismului animal pentru reproducere. Utilizarea prea timpurie a reproducătorilor atrage după sine consecinţe dăunătoare pentru organismul lor. Femelele fecundate prea devreme rămân nedezvoltate, suferă distocii, care pun în pericol adeseori atât viaţa lor, cât şi cea a produşilor. Masculii folosiţi prea de timpuriu la montă se epuizează repede şi dau naştere la produşi debili; în unele cazuri nu se produce fecundaţia, deoarece testiculul prea tânăr elimină spermi imaturi.

De aceea animalele se folosesc la reproducere după o anumită perioadă de timp de la instalarea pubertăţii.

Perioada de la apariţia maturităţii sexuale până la includerea animalelor în efectivele de reproducţie în literatura de specialitate nu a primit o denumire unică. Mulţi savanţi şi practicieni o numesc maturitate corporală, mai reuşit, însă, este termenul de maturitate fiziologică.

Se consideră fiziologic mature animalele tinere care au organe genitale dezvoltate normal şi circa 65-70% din dezvoltarea corporală a animalelor adulte din rasa respectivă.

Viaţa