Гинекология, андрология и воспроизведение домашних животных

mai cu seamă în timpul ovulaţiei.

Terapia cu estrogeni este mult limitată astăzi în combaterea sterilităţii, deoarece a fost înlocuită cu o medicaţie mai sigură şi mai puţin nocivă. Hormonii estrogeni se utilizează pentru combaterea unor forme de anafrodezie funcţională, pentru deschiderea cervixului şi sensibilizarea uterului pentru ocitocină, în vederea măririi contractilităţii miometrului în cazul unor afecţiuni.

Preparatele comerciale care conţin estrogeni naturali sunt: Ginosedol B, Estradiol, Estrolent etc. Produsele farmaceutice care conţin estrogeni sintetici sunt: Dietilstilbestrol, Sintofolin, Sinestrol etc.

Efectele secundare apărute după tratamentul cu estrogeni sunt: chiştii ovarieni foliculari, reducerea producţiei de lapte, inversiunea vaginului. În cazul unor tratamente prelungite cu estrogeni se produce demineralizarea oaselor. Estrogenii au, de asemenea, acţiune cancerigenă.

Estrogenii vegetali (fitoestrogenii) se găsesc în diferite specii de trifoi, conţinutul lor fiind diferit în funcţie de specie şi de perioada de vegetaţie. În cantităţi mai mici estrogenii se găsesc în lucernă, varză, porumb, cartofi etc.

Prin consumarea acestor plante, fitoestrogenii ajung în organismul animal, unde în funcţie de cantitatea lor şi de frecvenţa consumului, pot avea efecte favorabile sau din potrivă pot duce la tulburări ale reproducerii.

Animalele păscute timp îndelungat pe trifoi prezintă diferite tulburări funcţionale ale aparatului genital (chişti ovarieni, hiperplazie glandulo-chistică şi chiar avorturi) şi tulburări ale lactaţiei.

Hormonii gestageni (progestageni sau progestinele)

Hormonii progestageni se pot clasifica în hormoni naturali (pregnenolon, progesteron, 20-α-hidroxiprogesteron) şi hormoni sintetici (Fluorogesto, Medroxiprogesteron, Melengestrolacetat etc.).

Cel mai reprezentativ gestagen natural este progesteronul. Secreţia progesteronului o realizează, în principal, corpul galben; cantităţi mai mici de progestine sunt secretate de celulele granuloasei foliculare, testicul, corticosuprarenală şi placentă în ultimele două treimi ale gestaţiei.

Biosinteza progesteronului decurge din colesterol. După fenomenul de ovulaţie are loc formarea ţesutului luteinic şi organizarea corpului galben, care împreună cu LTH răspund de secreţia de progesteron.

Efectele fiziologice ale hormonilor gestageni constau în acţiunea lor specifică asupra SNC, tractului genital femel şi a glandei mamare. Prin efectul său asupra sistemului nervos central, progesteronul inhibă manifestările psihice caracteristice căldurilor, provocate de către estrogeni; în acest fel, se trece la stadiul luteinic de inhibiţie, în care activitatea centrilor subcorticali este diminuată. Progesteronul pregăteşte mucoasa uterină pentru recepţia şi nidaţia produsului concepţional prin trecerea activităţii uterine din faza proliferativă în cea secretorie. Progesteronul intensifică secreţia oviductului şi uterului, scade cantitatea mucusului cervico-vaginal căruia îi creşte vâscozitatea şi astfel îi dispare proprietatea de a fi penetrat de spermi. Endometrul produce secreţia de embriotrof. Progesteronul inhibă contracţiile uterului şi face să scadă influenţa ocitocinei asupra miometrului; de asemenea, el inhibă secreţia de FSH antihipofizar, fapt care inhibă maturarea unor noi foliculi ovarieni, iar prin urmare şi manifestarea căldurilor. Prin sistarea contracţiilor uterine se asigură dezvoltarea normală a produsului concepţional.

Progesteronul are rolul principal în desfăşurarea normală a gestaţiei, asigurând schimburile nutriţionale şi gazoase între mamă şi făt. Enucleerea corpului galben gestativ are ca urmare întreruperea gestaţiei.

Progesteronul secretat de corpul galben persistent constituie o frână în desfăşurarea normală a mecanismului ciclului sexual.

În sinergism cu estrogenii şi cu LTH-ul (prolactina), progesteronul influenţează dezvoltarea glandei mamare, a sistemului canaliculo-alveolar, precum şi lactogeneza; concentraţiile mari de gestageni produc un efect secretor şi apariţia de colostru.

O progesteronemie ridicată inhibă axa hipotalamo-hipofizo-ovariană, după care urmează o ameliorare a ritmului în secreţia ciclică a FSH-LH-ului şi ameliorarea consecutivă a ovulaţiei. Pe acest principiu se bazează inducerea şi sincronizarea căldurilor şi ovulaţiei, şi tratamentul unor disfuncţii ovariene (chişti ovarieni, corpi galbeni cu insuficienţă secretorie etc.). Terapia cu progesteron se face, de asemenea, în prevenirea mortalităţii embrionare, avort habitual, iminenţă de avort.

Produsele farmaceutice care conţin progesteron sunt Progesteronul, Prolutanul, Gestafortinul.

Gestagenii sintetici sunt compuşi de sinteză derivaţi din progesteron; efectele gestagenilor sunt de zeci de ori mai puternice decât ale progesteronului natural; se administrează în doze mult mai mici şi se pot aplica pe cale orală, parenterală, sub formă de implante şi intravaginal.

Gestagenii sintetici sunt folosiţi mai ales pentru inducerea şi sincronizarea căldurilor şi ovulaţiei la femele, dar şi în tratamentul unor tulburări de reproducţie.

Au fost preparate mai multe produse farmaceutice sintetice cu acţiune progestagenă, cum sunt: Clormadinonacetat (CAP), Medroxiprogesteronacetat (MAP), Melegestrolul, Eluorogestonacetat (FGA), Acetoxiprogesteron, Altrenogest, Methallibur etc.

Relaxina

Relaxina este un hormon de natură proteică elaborat de ovar (foliculi, ţesut luteal), de placentă şi de uter. Efectul relaxinei depinde de prezenţa steroizilor sexuali, care precedă eliberarea acesteia. Relaxina intensifică hidratarea ţesuturilor moi ale bazinului, având loc o relaşare a ligamentelor bazinului şi o infiltrare a articulaţiilor înainte de fătare şi timpul parturiţiei. De asemenea, relaxina provoacă, în sinergism cu estrogenii, dilatarea cervixului.

Prostaglandinele

Prostaglandinele sunt substanţe biologic active, derivate ale acidului prostanoic cu catene lungi nesaturate; ele fac parte din grupul secreţiilor care acţionează, în cantităţi foarte mici, la locul de producere, unde există de altfel şi substanţe antagonice care le limitează acţiunea. Prostaglandinele sunt considerate drept hormoni tisulari, cu rol de mesageri chimici, dar care în stările normale nu părăsesc locul de producere.

Pentru prima dată (1930), prostaglandinele au fost puse în evidenţă în lichidul seminal. Denumirea de prostaglandine (PG) a fost dată de Von Euler, indicând totodată şi natura lor chimică generală. În 1957 se reuşeşte cristalizarea şi purificarea lor. Ulterior se realizează sinteza chimică completă, iar apoi sinteza analogului biologic (1966).

Pe baza structurii chimice prostaglandinele se împart în 4 grupe: PGA, PGB, PGE şi PGF.

Distribuţia prostaglandinelor în ţesuturi variază de la o specie la alta. Astfel, ele au fost găsite în veziculele seminale, creier, măduva spinării, tiroidă, medulosuprarenală, rinichi, pulmoni, cordon ombilical şi lichidul amniotic. Prostata este însă foarte săracă în prostaglandine.

La nivelul aparatului genital prostaglandinele se găsesc în cantităţi însemnate şi într-o concentraţie mai mare decât în alte ţesuturi. Ele acţionează în strânsă interrelaţie cu hormonii sexuali. De asemenea, bogăţia aparatului genital în fibre musculare netede permite să se presupună că prostaglandinele intervin şi în stimularea musculaturii netede, în aşa fel încât mobilitatea şi contractibilitatea organelor genitale este dependentă de sistemul prostaglandinic. Prostaglandinele cu o importanţă clinică aparţin grupărilor E2 alfa. În organism PG E2 alfa se formează la nivelul reticulului endoplasmatic din celulele endometriale, a veziculelor seminale şi pulmonare, etc. Prostaglandinele au fost puse în evidenţă la vacă şi oaie şi la nivelul ovarelor, unde intervin în procesele de metabolism steroidic şi influenţează în mod direct steroidogeneza. Dar în timp ce unele prostaglandine stimulează steroidogeneza, altele au o acţiune inhibitoare