Гинекология, андрология и воспроизведение домашних животных

inhibitoare asupra acesteia.

Introducerea pe scară largă a prostaglandinelor în practica medicinii veterinare se bazează în primul rând pe eficacitatea luteolitică a PG E2 alfa şi a analogilor ei. PG E2 alfa este un luteolitic pentru majoritatea speciilor (iapă, vacă, oaie, scroafă, iepure) cu excepţia primatelor. Prostaglandina ajunge din vena uterină în artera ovariană, cât priveşte mecanismul luteolizei se pare că prostaglandina anihilează efectul trofic al LH-ului asupra ţesutului luteinic. În consecinţă, corpul galben se găseşte pe de o parte, sub influenţa efectului trofic al LH-ului şi prolactinei (LTH), iar pe de altă parte a factorului litic (prostaglandina). Spre sfârşitul ciclului sexual (ex. la oaie din ziua a 13-14-a) la nivelul ţesutului luteal apar granule lipoidice, scade activitatea enzimatică, se micşorează volumul celulelor, apare picnoza nucleilor.

Prostaglandina E2 alfa are nu numai un efect luteolitic ci şi un puternic efect acitocic. Prostaglandina E2 alfa intervine şi în dehiscenţa foliculară.

Conţinutul ridicat în prostaglandine al spermei pune problema existenţei unui raport dintre concentraţia spermei în prostaglandine şi fertilitatea masculului. De asemenea corelaţii între prezenţa spermiilor anormali şi concentraţia scăzută a spermei în prostaglandine.

Prezenţa prostaglandinelor în spermă este corelată cu intervenţia lor în procesul de migrare a ovulelor în tractul genital. Prostaglandinele E1 alfa şi E2 alfa contractă toate segmentele oviductului, în timp ce prostaglandina E3 le relaxează.

Efectul luteolitic şi acitocic constituie baza farmacodinamică a utilizării prostaglandinei E2 alfa în reproducţia normală şi patologică.

Indicaţiile terapeutice cu prostaglandine E2 alfa şi analogii acesteia (Dinaprost, Cloprostenol, Eluoprostenol, Tiaprost, Prostalen, Lutalyse, Estrumat, Enzaprost, Oestrophan etc.) în reproducţie presupun existenţa unui corp galben (CL) bine organizat, funcţional. Astfel, la vacă, utilizarea prostaglandinelor se face în condiţiile existenţei unui CL ciclic la cel puţin 5 zile şi maximul 16 zile; a unui CL de gestaţie până la luna a 5-a sau a unui CL persistent.

La femele, prostaglandinoterapia se face în următoarele cazuri:

 pentru inducerea şi sincronizarea căldurilor;

 în căldurile liniştite (silanţioase) indiferent de stadiul ciclului sexual. În cazul în care la data aplicării prostaglandina E2 alfa există un CL funcţional, la 24 ore după tratament se constată o scădere a nivelului progesteronului, iar după 1-2 zile apar căldurile. Dacă după 10-11 zile nu apare stadiul de excitaţie sexuală, se administrează o altă doză de prostaglandine, iar femela va fi însămânţată după 72-96 ore de la tratament, indiferent dacă manifestă sau nu călduri;

 în cazul corpului galben persistent;

 pentru tratamentul chiştilor ovarieni luteolitici şi al chiştilor corpului galben;

 pentru tratamentul endometritelor cu CL şi a piometrului cu corpi galbeni persistenţi;

 pentru provocarea avortului, care reuşeşte în prima jumătate de gestaţie. Avortul se produce în 3-6 zile după administrarea prostaglandinei, în cazul fătului mumifiat sau macerat fiind necesar să asociem un tratament cu estrogeni;

 inducerea parturiţiei.

Ovogeneza

Procesul complex de formare şi maturare a ovulelor în ovare poartă denumirea de ovogeneză. Pentru a deveni aptă pentru fecundaţie, celula sexuală femelă parcurge din stadiul de ovogonie până la stadiul de gamet matur trei perioade succesive: de multiplicare, de creştere şi de maturare.

După realizarea diferenţierii sexuale a produşilor de concepţie care se produce la 45 zile la taurine, 35 zile la ovine şi 30 zile în cazul fetuşilor porcini şi de la carnivore, are loc invaginarea epiteliului germinativ în parenchimul ovarian. Celulele germinative sunt de două tipuri: celulele mai mari care se multiplică activ şi dau naştere ovogoniilor, şi celule mai mici, din care se vor forma celulele foliculare.

Perioada de multiplicare mitotică a ovogoniilor are loc între 45-110 zile de gestaţie la taurine, 35-90 zile la ovine, 30 zile de gestaţie – 7 zile postnatal la suine şi 32 zile de gestaţie – 37 zile după naştere la pisică. După această perioadă ovogoniile se înconjoară cu un strat de celule foliculare formând foliculii primordiali. La suprafaţă acest grup de celule este acoperit cu o capsulă conjunctivă fină. Ovogonia prezintă formaţiunile tropice ale oricărei celule: citoplasmă, aparat Golgi, mitocondrii, nucleu şi unul sau mai mulţi nucleoli. În perioada natală şi perinatală (la unele specii) se formează întreagă rezervă de celule sexuale pentru toată viaţa. La naştere numărul ovogoniilor, (adică al foliculilor primordiali) în cele două ovare variază între 60000-200000 şi chiar mai mult, în funcţie de specie. Ovogoniile pot rămâne în acest ultim stadiu mai mulţi ani, dacă foliculii care le cuprind nu se dezvoltă. Marea majoritate a ovogoniilor şi ovocitelor, însă, degenerează şi dispar perinatal. Atrezia foliculară este un proces fiziologic care diminuează marcat numărul foliculilor ovarieni până la pubertate şi într-un ritm mai moderat după aceasta.

Perioada de creştere începe odată cu instalarea maturităţii sexuale şi continuă pe tot parcursul perioadei genitale din viaţa femelei. Ovocitul se măreşte progresiv în volum pe contul citoplasmei şi se mai înconjoară cu un strat de celule foliculare, care formează coroana radiată. Concomitent, partea periferică a citoplasmei se întăreşte, alcătuind membrana vitelină. Celulele foliculare ale coroanei radiate secretă o masă gelatinoasă, înconjurând membrana vitelină cu una pelucidă (transparentă). Între aceste membrane se formează spaţiul perivitelin. Prin urmare, ovocitul în perioada de creştere este delimitat la exterior de membrana vitelină, în jurul căreia se găseşte o altă membrană – zona pelucidă. În afara zonei pelucide, ovocitul este înconjurat de celulele foliculare dispuse radiar, care la un loc formează coroana radiată. Aşa formaţiuni sunt situate în ovar mai profund decât foliculii primordiali şi se numesc foliculi secundari.

În procesul de creştere au loc schimbări complicate în nucleul ovocitului, legate de pregătirea către prima reducţie în perioada de maturare. Are loc multiplicarea intensivă a celulelor foliculare, numărul cărora creşte considerabil, formând stratul granulos, unic. Stratul granulos este acoperit cu o capsulă din ţesut conjunctiv, numită teacă foliculară. Teaca foliculară este constituită din două straturi: extern – fibros şi intern – vascular. Celula sexuală femelă, la acest stadiu de dezvoltare, capătă denumirea de ovocit de ordinul I.

Sub acţiunea hormonului de stimulare foliculară (FSH) celulele foliculare ale stratului granulos secretă lichidul folicular, care conţine estrogeni (foliculină) – hormoni sexuali feminini. Foliculul treptat se măreşte în volum. Pe măsura acumulării, lichidul folicular împinge ovocita şi straturile de celule foliculare spre periferia foliculului. Aglomerarea acestor celule ce înconjoară ovocitul de ordinul I formează discul proliger (cumulus proliger). Se formează foliculul terţiar, caviar (foliculul de Graaf). (Fig.)

În foliculul terţiar, ovocitul de ordinul I intră în stadiul de maturare. Pentru a deveni apt pentru fecundare, ovocitul suferă modificări calitative, cu restructurarea nucleului şi protoplasmei, însoţite de oduă transformări succesive de maturaţie.

Prima diviziune de maturaţie constă în diviziunea heterotropică şi reducţională a ovocitului de ordinul I, din care rezultă ovocitul de ordinul doi şi primul globul polar. Fiind o diviziune meiotică, numărul de cromozomi al celulelor fiice este redus la jumătate (haploid). Globulul polar este împins în spaţiul perivitelin. Această diviziune are loc cu puţin înaintea ovulaţiei sau imediat după aceasta.

Ovulaţia reprezintă procesul fiziologic de eliminare a ovulului