Ïðèìåð: Òðàíñïîðòíàÿ ëîãèñòèêà
ß èùó:
Íà ãëàâíóþ  |  Äîáàâèòü â èçáðàííîå  

Ìåäèöèíà /

Toma Cerba

←ïðåäûäóùàÿ  ñëåäóþùàÿ→
1 2 



Ñêà÷àòü ðåôåðàò


T O M A C I O R B Ă

În ţara noastră se bucură de profund respect nu numai oamenii remarcabili contemporani, dar şi activiştii progresişti din trecut, care au adus ştiinţei şi culturii un mare prinos.

Printre oamenii celebri ai rubricii noastre numele medicului umanist Toma Corbă ocupă după merit un loc de onoare.

După absolvirea în anul 1893 a facultăţii de medicină de la Universitatea din Chiev, T. Corbă se întoarce în oraşul său natal unde îşi începe activitatea de medic- sanitar. Înţelegînd foarte bine dependenţa directă a bolilor de medicul cocial, T. Ciorbă a făcut tot ce a fost cu putinţă pentru a ridica nivelul culturii sanitare a oraşului, mai ales a cartierlor lui sărace, unde dîntuiau diferite boli infecţioase şi de copii.

Meritul deosebit al lui T. Ciorbă constă în sforţările lui insistente, pe care depunia pentru a obţine deschiderea unui spital de boli infecţioase. Numai energia nesecată l-a ajutat pe vestitul medic să organizeze un astfel de spital şi să-l înzestreze conform cerinţilor timpului. Înfruntînd mereu rezistenţa autorezistenţa auorităţilor şi a medicilor particulari, în mînile cărora se afla aproape toate asistenţa medicală, doctorul Ciorbă obţinea cu mare greu alocări pentru amenajaea spitalului şi pentru medicamente, din care el le cumpăra pe acestea din urmă din propriile sale mijloace destul de lumitate.

Doctorul Toma Ciorbă trăia modest, nu lua de la săraci plată pentru ajutorul medical. Deseori el le dădea pacienţilor nevoiaşi bani pentru medicamente, îi ajuta cu lemne de foc, astfel uşurîndu-le întrucîtva existenţa.

Toma Feodosevici pe bună dreptate şi-a cîştigat renumele de “doctor mărinimos” în sensul deplin al noţiunii, deoarece el vedea în pacient omul căruia trebuia cu orice preţ să i se dee ajutor medical, dar nici de cum o sursă de venituri. Însă nu numai prin acasta şi-a cîştigat el reputaţia. El a fost şi un strălucit medic-clinician, a cărui experienţă şi cunoştinţe erau înalt apricieate nu numai de colejii săi de la spital, dar şi de medicii oraşului Chisinău şi ai întregului ţinut al Basarabiei. Toma Feodosievici era bine mai multe ori i s-a propus se lucreze. Însă el n-a vrut să-şi părăsească oraşul natal.

De-a lungul veţii sale zbucumate doctorul T. Ciorbă a adus o luptă continuă pentru înlenirea soartei bolnavilor. Şi ce n-ar fi făut el: trata sau consulta bolnavi, organiza campanii de vacvinare sau ţinea conferinţe, îşi aducea aportul la deschiderea unor noi spitale sau pregătea cadre medicale – toate le îndeplinea cu îndemînare, bucuros de faptul, că face un lucru necesar şi de folos.

Drumul lui a fost anevoios. El a avut bucurii şi nereuşite, speranţe şi necazuri, însă întotdeauna visul i-a fost lsat de viitorul luminos al poporului său.

Şi viitorul acests a devenit realitate numai după realipirea Basarabiei la Rusia.

Cît nou aduce în viaţa noastră fiecare zi. Cîte realizări minunate avem noi în toate domeniile economiei naţionale şi în sfera culturii ! Dar cum s-a schimbat starea ocrotirii sănătăţii la noi în republică ! Astăzi în Moldova nu există nici o localitate, nici un colţişor, unde n-ar exista instituţii de tratament şi profilaxie sau n-am avea lucrători medicali. La noi muncesc cu însufleţire mulţi medici- savanţi, funcţionează diferite instituţii de învăţămînt medical, clinici de prima clasă. Dar au fost alte vremuri odinioară. Îmi amintesc de anii după război: ruine, epidemii, moştenite de la regimul moşieresc-romîn; îmi amintesc cu groază de feţele chinuite, ţin minte bine aceste lucruri, pentu că le-am văzut cu ocii mei. Pentru că eu am participat personal la lichidare consecinţelor sanitare ale războiului.

Ăn scurt timp noi am licidat aceste consecinţe şi am obţinut o mare victorie în domeniul ocrotirii sănătăţii poporului moldovenes. Şi această victorie a putut fi obţinută numai mulţumită ajutorului efcient şi neprecupeţit, pe care ne l-a acordat partidul, guvernul, toate popoarele sovetice frăţeşti.

În prezent, cînd facem minunatul bilanţ al luptei pentru acrotirea sănătăţii poporului, trebuie să ne amintim şi de veterinarii, care nu sînt astăzi cu noi, dar care au trăit şi au luptat cu jertfire de sine pentru combaterea bolilor în condişii grele ale realităţii burgheze.Nu putem sănu ne amintim şi de concetăţianul nostruvestit –doctorul Toma Ciorbă.

Omul acesta, izolat în lumea burgheză plină de nedreptate şi violenţă,asuprire naţională şi exploatare, duce o luptă neobosită cu nenorocirea şi bolile oamenilor simpli, muncea cu jertfire de sine şi era foarte cinstit.Calitaţile înalte ale doctorului Ciorbă ne impun un adînc respect faţă de el şi fac ca numele lui să se bucure deo mare populartate.

Cartea de faţă, stimate cititor, este un omagiu cuvenit bărbăţiei şi umanismului acestui om.E un omagiu, meritat şi de alţi activişti în medicină, care în anii grei de răspăndire axcesivă a bolilor sociale şi infecţioasă şi-au păstrat spiritul de încredere în victoria raţiunii omeneşti şi au dus o luptă eroică pentru uşurarea suferinţilor omeneşti.

În catre sînt glorificate numele acelor care au păstrat cu sfinţenie şi a transmis generaţiei umătoare cele mai bune tradicii ale medicinii naţionale obşiteşti.

Acastă carte este destinată munţii şi inimii tinerilor medici, viitorilor medici, care păşesc sau vor păşi în rîndurile luptătorilor pentru fericirea oamenilor muncii. Ea apelează la conştiinţa noastră să păstreze cu sfinţinie să păzească cu fermitate prezentul ei şi al nostru.

La 15 eanuarie 1864 în familia ştabscăpitanuli din regimentul de infanterie “Lublin” Feodosii Ivanovici Ciorbă, în vîrstă de treizeci şi doi de ani, s-a născut primul copil.

Feodsii Ivanovici se născut şi el în familia unui militar sadea – a ober-ofiţerului Ivan Ciorbă, băştinaş din judiţul Ananev, fosta gubernie Herson,- şi, desigur, porni pe urmele lui. În războiul ruso-turic din anii 1853-1856 el era deja comandant iscusit. Petru distinţie în luptă el a fost decorat cu ordinul “Sf. Stanislav” şi cu cîteva medalii de bronz.

Peste un an după căsătorie, spre marea lui bucurie, Alexandra Sergheevna Zapolscaia-Unias, acum Ciorbă, î-a ăscut un fecor, pe care l-au botezat în luna februarie la biserica “Sf. George” din Chişinău, dîndu-i numele Toma în cinstea naşului acestuia Toma Tomovic.

Feodosii Ivanovici şi Alexandra Sergeevna au început să ducă o viaţă fericită. La un an a apărut şi al doilea feceor Egor, pe urmă Alexandra Sergheevna a născut încă trei fiice: Zinovia (8 iulie 1866), Anastasia (28 iulie 1867) şi Tatiana (20 octombrie 1870). Şi în sfîrşit, în ziua de 6 octombrie a anului 1873 se naşte ultimul feceor – Ion, viitor matematician şi revoluţionar.

În anul 1868 Feodosii Ivanovici cu familia sa se stabileşte pentru totdeauna la Chişinău. Ceva mai tîrziu familia a strîns cu greu o mică sume de bani si a cumpărat o căsuţă şi un lot de pămînt pe lîngă ea în satul Grătieşti, în apropierea oraşului Chişinău şi s-a mutaat acolo. Însă bani totuna nu aveau destui. Iată de ce atunci cînd a venit timpul ca Toma să se ducă la şcoală, a apărut întrebarea: de unde de găsit bani să-l înveţe? I-a scos de la ispas Sidor Rocovski, o rudă depărtată, asesor la colegiu. El n-avea copii şi a hotărît să-l ajute pe Toma să fie dat la învăţătură la liceul ¹1 de băieţi. Deacea S. Rocovscii a prezentat direcţiei liceului următorul angajament: “La cererea mea de la 22 iulie a anului 1875 despre înscrierea nepotului meu Toma Ciorbă la liceul din Chişinău, am onoarea să anexez angajamentul

←ïðåäûäóùàÿ  ñëåäóþùàÿ→
1 2 



Copyright © 2005—2007 «Mark5»