Пример: Транспортная логистика
Я ищу:
На главную  |  Добавить в избранное  

Трудовое право /

Коллективный трудовой договор в РМ

←предыдущая следующая→
... 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 



Скачать реферат


producă efecte de la data înregistrării indiferent de momentul la care a fost negociat şi semnat de părţi.

Contractele colective de muncă încheiate la nivelul grupurilor de unităţi sau teritoriu se prezintă pentru înregistrare şi păstrare la Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.

Contractele colective de muncă numite mai sus intră în vigoare din ziua înregistrării acestora.

Contractul colectiv de muncă la nivel naţional nu se înregistrează şi intră în vigoare din ziua semnării lui de către părţi.

3.4 NEGOCIERI COLECTIVE (ASPECT INTERNAŢIONAL)

In ultimii zece ani pe plan politic in lume au avut loc schimbări evidente care au generat modificări radicale in legislaţia si practica multor state. Un exemplu elocvent este tendinţa de stabilire a unei economii de piaţa in tarile Europei Centrale si de Est. Dar evoluţia nu s-a limitat numai la Europa, ci a cuprins si multe alte tari din Africa, America Latina si Asia, care de asemenea au ales calea pluralismului politic si sindical. Pentru Organizaţia Internaţionala a Muncii (O I M), precum si pentru normele internaţionale de munca toate acestea au avut consecinţe intr-un triplu sens. In primul rând, a avut loc o creştere rapida a numărului de state-membre - de la 150 in 1983 pana la 170 in ianuarie 1994. In al doilea rând, s-a mărit numărul convenţiilor ratificate. Şi, în al treilea rând unele probleme care se refera la îndeplinirea regulamentelor actelor referitoarea la drepturile omului au fost soluţionate sau se afla pe calea soluţionării.

Art. 4 al Convenţiei nr. 98 (adoptata in 1994 - Convenţia privind dreptul la organizare şi la introducerea negocierilor colective) prevede ca "acolo unde este necesar, in conformitate cu condiţiile statului, se iau masuri de încurajare si de contribuire la o dezvoltare intensiva, precum si folosirea procedurii introducerii negocierilor pe baza benevola intre patron sau organizaţia patronului, pe de o parte, si organizaţia muncitorilor, pe de alta parte, cu scopul reglementarii condiţiilor de munca pe calea încheierii contractelor colective". Aceasta teza conţine doua elemente importante:

- acţiunile organelor puterii de stat in vederea sprijinirii negocierilor colective;

- subînţelegerea autonoma a părţilor.

Intr-un plan mai Comitetul îşi exprima îngrijorarea in legătură cu doua tendinţe care au loc, in special, in statele industrial dezvoltate, care exercita o influenta negativa asupra drepturilor colective si, respectiv, asupra negocierilor colective.

In primul rând, in anumite state nu demult a apărut tendinţa că în legislaţia pe problemele cu privire la împrumut sa se dea prioritate drepturilor individuale înaintea celor colective. În al doilea rând, cu toate ca aceasta deseori este dedicata de motive obiective, schimbărilor structurale sunt folosite pentru slabilirea rolului sindicatelor, daca autorităţile nu iau masurile necesare. In special, aceasta problema poate apărea intr-un sector de stat unde privatizarea duce la destrămarea grupurilor ce poarta negocierile si, respectiv, la dizolvarea negocierilor colective.

In unele state legislaţia prevede ca numai sindicatele care sunt înregistrate pot fi recunoscute in calitate de partener la negocieri. Dar daca si condiţiile înregistrării sînt deosebit de dure, atunci evoluţia procesului negocierilor colective se poate reduce la zero.

Recunoaşterea unui sau a mai multor organe sindicale in calitate de partener la negocierile colective duce la apariţia problemei despre reprezentativitatea lor. In timpul discuţiilor asupra Convenţiei nr. 98 Conferinţa Internaţionala a Muncii a atras asupra acestei probleme. In continuare punctul 5 al art. 3 din Statutul Organizaţiei Internaţionale a Muncii stabileşte concepţia organizaţiilor reprezentative. Astfel, faptul ca legislaţia recunoaşte organizaţiile sindicale drept mai reprezentative fata de celelalte organizaţii nu constituie un motiv pentru critica. Insa aceasta diferenţiere nu trebuie sa duca la faptul ca organizaţiile cele mai reprezentative sa fie totodată si cele mai privilegiate.

Sânt state unde legislaţia prevede ca muncitorii pot fi reprezentanţi nu numai de un organ sindical, dar de mai multe, chiar daca negocierile au loc la nivel de întreprindere. Reprezentativitatea poate fi stabilita după numărul de membri ai organului sindical sau pe calea alegerii secrete, ca de exemplu in Alger, Grecia, Costa Rica, Venezuela, Pakistan.

Dispoziţiile care reglementează problema recunoaşterii organelor sindicale sînt strâns legate si de obligaţia lor de a purta negocieri, care in legislaţia multor state devin obligaţii ale părţilor de a negocia în mod conştiincios, de a respecta aceste cerinţe, iar consecinţele sînt apreciate de organele juridice speciale. In unele state legislaţia prevede sancţiuni împotriva întreprinzătorilor care refuza sa recunoască organele sindicale reprezentative si o astfel de atitudine uneori este considerata ca practica de munca necinstita. Astfel de dispoziţii conţin legislaţiile din Spania, Canada, Japonia.

Un şir de state prevăd formarea de organe bazate pe egalitate , in limitele cărora trebuie încheiate sau de obicei se încheie contractele colective. Când condiţiile stabilite de legislaţie pentru participarea in aceste organe sînt de aşa natura, încât ele exclud prezenta sindicatelor ca fiind cele mai reprezentative in ramura sa, atunci are loc o încălcare a principiilor prevăzute in Convenţie. Comitetul considera ca în situaţia data criteriile care sînt stabilite de lege trebuie sa dea posibilitate acestor organizaţii sa participe la negocierile colective. Legislaţia altor state prevede formarea instituţiilor specializate, permanente, al căror scop este acordarea de sprijin negocierilor colective prin intermediul examinării problemelor generale, stabilirea regulilor de conduita si acordarea de consultări părţilor pentru a le ajuta in soluţionarea problemelor concrete cu care ele se pot confrunta. Sarcina de baza a acestor instituţii, cu toate ca nu întotdeauna ea este unica - sprijinirea negocierilor colective.

Pentru facilitatea desfăşurării negocierilor colective sînt stabilite diferite proceduri si reguli practice: intermedierea, concilierea obligatorie, forţată şi benevolă, interzicerea anumitor acţiuni care pot crea piedici la programarea negocierilor colective.

Recomandarea nr. 163 care este o anexa la convenţia din 1998 cu privire la negocierile colective enumera un şir de mijloace concrete, care pot fi utilizate in timpul negocierilor colective.

Principiul negocierilor benevole ale contractelor colective si autonomia părţilor la negociere constituie al doilea element important al art. 4 din Convenţia nr. 98 Mecanismul existent trebuie sa fie astfel încât sa amelioreze procesul negocierilor dintre părţi, sa dea posibilitatea să se ajungă la o înţelegere liber si independent.

Dar si in aceasta situaţie apare un şir de dificultăţi ca : excluderea anumitor probleme din sfera negocierilor, încheierea contractelor colective cu condiţia încuviinţării prealabile de către organele administrative sau bugetare, respectarea criteriilor stabilite de lege, în special în ceea ce priveşte: salariul, stabilirea unilaterala a condiţiilor de munca.

Ca organele puterii de stat nu pot crea un mecanism de încurajare a părţilor in timpul desfăşurării negocierilor colective, luând cunoştinţa de politica guvernului in domeniul social-economic si al apărării intereselor colective.

Dreptul la negocierile colective trebuie sa fie acordat si federaţiilor si confederaţiilor, orice limitare in acest sens duce la suspendarea dezvoltării relaţiilor de muncă, şi în special nu permite organizaţiilor care nu au mijloace suficiente sa primească ajutor de la organizaţiile de alt rang, care, in principiu, dispun de un personal cu mult mai pregătit, de fonduri si experienţa in vederea desfăşurării negocierilor colective.

In unele state caracterul si cercul problemelor ce constituie obiectul negocierilor sînt reglementate de lege care ori accepta dezbaterea problemelor concrete pentru a asigura ajungerea la soluţionarea chestiunilor importante de înseşi părţile care îşi ating scopurile lor, ori interzic discutarea problemelor concrete pe motiv ca acestea lezează interesele generale sau de politica generala. Insa sînt state care stabilesc cercul de probleme ce trebuie reglementate de organele de legislative. Comitetul considera, ca aceste masuri adoptate de organele

←предыдущая следующая→
... 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 



Copyright © 2005—2007 «Mark5»