Коллективный трудовой договор в РМ

organele de stat, intr-o ordine unilaterala pentru a limita cercul de probleme concrete, deseori este incompatibil cu Convenţia, iar discutarea tripartita cu scopul elaborării principiilor negocierilor colective pe baza benevola sînt considerate drept mijloace favorabile de ieşire din situaţia data.

In unele state legislaţia prevede ca contractele colective trebuie sa fie aprobate de un organ administrativ competent in domeniul muncii pana la intrarea lor in vigoare.

Lăsarea in seama organelor puterii de stat aprobarea contractelor colective de munca vine in contradicţie cu principiul negocierilor colective, dar aceasta nu înseamnă că organele puterii de stat pot de asemenea să prevadă procedura care ar permite in anumite cazuri sa atenţioneze părţile asupra intereselor societăţii. Insa la examinarea viitoarelor contracte prioritate întotdeauna se va da metodei de convingere, si nu celei de constrângere.

Alta problema des întâlnită tine de legislaţia care prevede si reglementează arbitrajul forţat in momentul eşecului negocierilor colective. Problema reala apare in practica in acele situaţii când are loc arbitrajul forţat la iniţiativa unui organ al puterii de stat din iniţiativa proprie sau la rugămintea unei părţi.

In ceea ce priveşte arbitrajul impus de organul puterii la rugămintea uneia dintre părţi, atunci Comitetul considera ca in general aceasta contravine principiului negocierilor benevole a contractelor colective prevăzut in Convenţia nr. 98 si astfel vine in contradicţie cu principiul autonomiei părţilor la negocieri.

Iar in cazul arbitrajului impus de organul puterii de stat din propria iniţiativa, Comitetul considera ca este greu a îmbină aceasta intervenţie cu principiul caracterului benevol al negocierilor stabilit de art. 4 al Convenţiei nr. 98. insa trebuie recunoscut faptul ca in procesul negocierilor se stabileşte o anumita perioada, când după îndelungate si zadarnice dezbateri, amestecul puterii de stat poate fi recunoscut binevenit, daca este evident ca membrii negocierilor nu pot sa iasă din aceasta situaţie fără vreo iniţiativa din partea acestei puteri.

După părerea Comitetului, ar fi de dorit ca părţile, pentru purtarea negocierilor colective pa parcursul unei perioade de timp îndelungate, sa accepte ajutorul unei părţi independente (intermediar, organ de conciliere) si a unor proceduri stabilite cu un anumit scop: de a facilita procesul de negocieri.

Introducerea negocierilor in sfera serviciului public are hotărâri deosebite care in diferite state se afla la diferite niveluri. In conformitate cu tradiţiile juridice şi chiar social-culturale, statutul funcţionarilor publici este incompatibil cu concepţia negocierilor colective şi chiar cu dreptul la organizaţie. Cu toate că în multe state legislaţia garantează funcţionarilor publici dreptul la introducerea negocierilor colective, dar sînt state unde ei sînt privaţi in mod deschis de acest drept.

In timp ce principiul autonomiei parţilor participante la negocierile colective rămâne in vigoare, raporturile funcţionarilor publici, asupra cărora se răsfrâng acţiunile Convenţiei, necesită o modalitate anumită în aplicarea lor. Astfel, dispoziţiile legislative care permit Parlamentului sau organului bugetar competent sa stabilească limitele maximale si minimale la negocierile privind salariul sau sa stabilească "pachetul bugetar" general, in limitele căruia părţile pot sa duca negocieri despre rezervele financiare si normative (de exemplu, reducerea timpului de munca sau alte masuri, schimbări in sporuri la salariu in dependenta de nivelul plăţii muncii), sau dispoziţiile care au dreptul organelor financiare să participe la negocierile colective împreună cu patronul nemijlocit sînt compatibile cu Convenţia dacă ele deţin loc deosebit in procesul negocierilor colective. In orice caz este important ca lucratorii si organizaţiile unde ei îşi desfăşoară activitatea să aibă posibilitatea să participe efectiv şi in deplină măsură la elaborarea acestui sistem general al negocierilor, ce presupune, in special, ca ei trebuie sa aibă acces la toata informaţia de ordin financiar, bugetar si de alta natura care le-ar permite sa aprecieze situaţia.

Deci, in legislaţia altor ţari străine de asemenea există noţiunea de contract colectiv.

Doctrina juridica franceza este expusa in art. 101 din Codul Muncii, conform căruia contractul colectiv este o specie a Convenţiei, sfera de efecte juridice a acesteia fiind mai extinsa decât cea a contractului individual de munca.

Convenţia poate crea, transmite sau atinge drepturi, pe când contractul poate numai sa creeze sau chiar sa transmită astfel de drepturi si obligaţii. Problema cu privire la natura juridica a contractului colectiv este tratata de asemenea diferit: in Italia contractul colectiv este considerat ca un contract de drept comun, iar in legislaţia Belgiei contractul colectiv este numit contract post-corporativ. Efectele juridice ale acestui contract post-corporativ se divizează in doua grupe: efecte juridice comutative si efecte juridice limitate.

Efectele comutative leagă apariţia unor raporturi juridice fapt ce duc la folosirea de către patron a unor profesionale.

Efectele limitative duc la aplicarea aspectelor de ordin intelectual si ţin de determinarea treptelor profesionale.

In Franţa se mai aplica si caracterul dualist al contractului colectiv: adică contractul dat este un contract generator de drepturi intre grupele ce-l semnează.

Totodată el mai prezintă si o reglementare de norme juridice obligatorii. Prin intermediul acestui contract in Franţa se reglementează nu numai drepturile si obligaţiile părţilor, dar si armonizarea unor interese proprii ale patronului, promovarea unor relaţii de munca echitabile.

In Belgia contractul colectiv de munca trebuie sa cuprindă toate prevederile legate de executarea raportului de munca, precum si garanţiile sociale in beneficiul salariaţilor.

In Marea Britanie clauzele obligatorii sânt: retribuirea muncii, programul de munca, nivelul de profesionalism al efectivelor de salariaţi, recalificarea profesionala. In toate tarile din Europa negocierile colective se încheie ca o tranzacţie sociala, obligatorie pentru părţi, ceea ce înseamnă ca pe durata de aplicare a contractului colectiv nici una dintre părţi nu poate sa declanşeze un conflict colectiv de munca in scopul modificării clauzelor contractuale.

Cât priveşte durata reducerii timpului de munca sub 8 ore pe zi, ea se stabileşte prin negocieri dintre patroni, salariaţi si sindicate.

In legislaţia Portugaliei contractul de delegare-detaşare pentru personalul societăţilor comerciale si al regiilor se stabilesc prin negocieri.

Codul Muncii a Spaniei se refera la funcţiile si direcţiile care sînt trasate prin negocierile colective:

- forma de stabilire a relaţiilor profesionale;

- garanţiile de protecţie a salariaţilor împotriva arbitrajului patronal.

Precizam ca in lume exista diferite moduri de reprezentare a salariaţilor:

a) de către sindicate (in toate ţările anglo-saxone);

anglo-saxone);

b) de către reprezentanţii aleşi din rândul unui organism omogen (Consiliului întreprinderii Betrisbasrat alcătuit numai din salariaţi in Germania);

c) sistemul mixt (reprezentarea sindicatelor in Franţa).

In ultimii ani atât in plan politic, cit si in procesul civil au avut loc schimbări: la Conferinţa Sindicatelor s-a ajuns la concluzia ca sistemul mixt presupune o reprezentare pur calificativ-cantitativa, deoarece la baza sta modelul sindicatelor din Franţa. Multe tari din America Latina, Africa s-au întors spre sindicatele mixte. Deci Organizaţia Internaţionala a Muncii prin Convenţia nr. 98 prevede o noua reglementare a părţilor contractelor, a drepturilor, precum si mijloacelor de realizare.

Art. 4 al Convenţiei nr. 98 prevede: "in conformitate cu condiţiile contractului declanşat se aplica masuri de introducere a negocierilor pe baza benevola in scopul reglementarilor condiţiilor de munca pe cale a încheierii contractelor colective de munca". Aceasta prevedere a articolului conţine doua elemente importante:

- acţiunile organelor puterii de stat in vederea sprijinirii negocierilor colective;

- înţelegerea autonoma a parţilor.

In legislaţia muncii a Olandei se prevede ca numai sindicatele înregistrate pot fi recunoscute in calitate de partener la negocieri.

In punctul 5 al Convenţiei muncii din Islanda se menţionează ca muncitorii pot