Коллективный трудовой договор в РМ

necătînd la diferite izvoare, conţinutul lor doreşte să fie mai bun, fiindcă principiile de examinare a întrebărilor care mă interesează practic sunt identificate, fapt ce a adus la identitatea completă a conţinutului literaturii examinate.

I Contractul colectiv de muncă – izvor de drepturi şi garanţii pentru salariaţi

1.1 Noţiunea de contract colectiv de muncă

Contractul colectiv de muncă este definit şi reglementat în primul rând de Legea Republicii Moldova Nr. 1304-XII din 25.02.93 privind contractul colectiv de muncă cu modificări şi completări introduse prin Legea din 10 noiembrie 1995 Nr.636-XIII. În special se menţionează că contractul colectiv de muncă este convenţia dintre patroni şi salariaţi în persoana organelor lor reprezentative, iar în condiţiile prevăzute de legislaţia de organele administraţiei publice locale, prin care se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă.

În definirea noţiunii de contract colectiv de muncă se apelează la câteva elemente definitorii care sunt conturate în continuare în scopul de a sigura o înţelegere cît mai completă a contractului colectiv de muncă:

Contractul colectiv de muncă este un act juridic, sursă de drepturi şi obligaţii reciproce ale părţilor şi , totodată, izvor de drept, fiind sub acest aspect, o normă convenţională negociată.

Convenţia este o înţelegere, un acord între două părţi în vederea încheierii, modificării sau desfacerii unui act juridic.

În majoritatea ţărilor cu economie de piaţă este folosit termenul de “convenţie”, termen regăsit şi în documentele Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Din punct de vedere a legislaţiei noastre, termenul de “contract” este echivalent, sinonim cu acela de convenţie.

Contractul colectiv de muncă are la bază următoarele cerinţe:

- respectarea legislaţiei;

- împuternicirea legală a reprezentanţilor părţilor;

- egalitatea părţilor;

- libertatea alegerii şi dezbaterii condiţiilor contractului;

- libera consimţire a obligaţiilor ce decurg din contract;

- realitatea asigurării îndeplinirii obligaţiilor asumate;

- controlul sistematic şi inevitabilitatea răspunderii contractuale ale părţilor.

Ca instituţie a dreptului muncii şi ca act normativ de drept contractul colectiv de muncă are locul său în dreptul muncii. Condiţiile contractului colectiv de muncă sunt obligatorii pentru întreprinderile în care este încheiat. Este interzis a include în contractul colectiv de muncă condiţii ce agravează situaţia lucrătorilor în raport cu legislaţia, contractele colective şi acordurile de parteneriat social.

1.2 Cadrul legislativ privind contractul colectiv de muncă

Înainte de a începe caracterizarea actelor normative, care reglementează contractul colectiv de muncă, vreau să accentuez că, reglementarea relaţiilor de muncă în baza contractului colectiv s-a format pe perioada mai multor ani, obţinând dreptul ei la existenţă în lupta cu antreprenoriaţi şi statul. Contractul colectiv de muncă, a apărut la primele etape de restructurare industrială ca mod de stabilire a salariilor şi anumitor condiţii de angajare, şi a primit recunoaşterea internaţională odată cu adoptarea de către O. I. M. Convenţiei N 98 “Privind folosirea principiilor de organizare şi petrecere a negocierilor colective”(a fost adoptată la 8 iunie 1949) şi Recomandării N 91 “Privind contractele colective” din 1951.

Legea privind contractul colectiv de muncă N1303-XII din 25.02.1993 (art. 2) determină baza juridică privind încheierea şi executarea contractelor colective de muncă. Cel mai important act normativ, care formează baza juridică la acest capitol este Constituţia Republicii Moldova care garantează dreptul la negocieri în materia muncii şi garantează obligativitatea contractelor colective de muncă(p. 4 art. 43).

Din momentul adoptării Legii cu privire la contractul colectiv de muncă, negocierile colective sunt recunoscute în calitate de procedură obligatorie de acordare a intereselor în procesul reglementării contractual – colective în relaţiile de muncă. Această procedură în deplină măsură corespunde normelor internaţionale, ratificate în ţara noastră, în special Convenţia O. I. M. Nr. 154 privind promovarea negocierilor colective, (1981) care defineşte “negocierile colective se aplică tuturor negocierilor care au loc între o persoană care angajează, un grup de persoane care angajează sau una ori mai multe organizaţii ale salariaţilor, pe de alte parte, în vederea:

- fixării condiţiilor de muncă şi angajare şi /sau

- reglementarea relaţiilor între cei ce angajează lucrători şi /sau

- reglementarea relaţiilor între cei ce angajează sau organizaţiile lor şi una sau mai multe organizaţii ale salariaţilor.

De asemenea, Convenţia Nr. 154 şi Recomandarea Nr. 163 cu aceeaşi denumire care a completat convenţia sus-menţionată stabileşte posibilitatea ducerii tratativelor colective la orice nivel (la nivelul organizaţiei, întreprinderii, ramurii activităţii sau industriei, la nivelul naţional).

Convenţia O. I. M. Nr. 98 cu privire la dreptul la organizare şi negocieri colective (1949) încurajează şi protejează procesul negocierii benevole între organizaţiile salariaţilor şi patronatului, reglementează termenele şi condiţiile de muncă prin contracte colective. Recomandarea Nr. 91 din 1951 nu recunoaşte ca “organizaţiile salariaţilor” – uniunile salariaţilor create şi finanţate de angajatori şi care se află sub controlul lor.

Legislaţia Republicii Moldova prevede că, dacă prin acordurile internaţionale, care au fost ratificate de Republica Moldova, sunt stabilite alte prevederi decât cele ce conţin legislaţia muncii în ţară, se aplică prevederile contractului internaţional sau ale acordului internaţional.

Printre cele mai importante Convenţii ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii pot fi numite în afară de cele două menţionate mai sus, Convenţia nr. 95, privind protecţia salariului, Convenţia nr. 122 privind politica de utilizare a forţei de muncă (ratificate de Parlamentul Republicii Moldova la 26.09.95, Nr.593-XIII.)

Legea cu privire la salarizare (art. 4) prevede că condiţiile principale de organizare a retribuirii muncii, salariile tarifare şi de funcţii concrete, modul de tarifare, normele de muncă se stabilesc prin negocieri la încheierea contractelor colective de muncă.

Prin contractul colectiv de muncă părţile au dreptul să stabilească din contul profitului său înlesniri şi compensaţii suplimentare pentru angajaţii care lucrează în condiţii de muncă nocive şi grele în conformitate cu Legea cu privire la protecţia muncii care reglementează de asemenea şi finanţarea acţiunilor de protecţie a muncii, cheltuielile stabilindu-se în contractul colectiv de muncă.

Codul Muncii al Republicii Moldova, cît şi alte acte legislative conţin modalităţi de reglementare a relaţiilor de muncă prin intermediul contractelor colective de muncă. În art. 3 şi 6 din Codul Muncii este prevăzut că legislaţia muncii reglementează relaţiile de muncă ale salariaţilor angajaţi la întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile de pe teritoriul Republicii Moldova, indiferent de tipul de proprietate. Principiile şi garanţiile de bază sunt reglementate de legislaţia muncii, iar în rest – de legislaţia cu privire la activitatea întreprinderilor, statutele lor, de acordurile tarifare şi contractele colective de muncă.

Întreprinderile, instituţiile, organizaţiile, în limitele competenţei lor şi pe seama mijloacelor lor, pot stabili pentru salariat înlesniri de muncă, sociale şi de trai suplimentare în comparaţie cu legislaţia.

Toate acestea pot