Коллективный трудовой договор в РМ

- practica organizării pe verticală a asociaţiilor patronale reprezintă o regulă în Europa, comparativ cu situaţia din Japonia şi S. U. A.(unde există două centrale patronale)

- rolul patronatului privat în ţările membre ale Uniunii; Europene – în deosebi Italia şi Germania – este esenţial în cadrul procesului de deliberare şi opţiune asupra soluţiilor legislative în materie de muncă;

- forţa patronatului de a influenţa decizia guvernamentală este cu atât mai mare cu cât există o coagulare elocventă a asociaţiilor patronale(cum ar fi, spre exemplu, cazul Italiei); dispersarea asociaţiilor patronale este defavorabilă (ca şi dispersia sindicală, de altfel);

- în S. U. A. şi în Franţa (şi într-o măsură mai redusă în Germania), în cadrul negocierii colective asociaţiile patronale recurg la persoane specializate în probleme de negociere a contractelor colective de muncă, formându-se, astfel, în timp, adevărate “echipe de negociatori”.

2.3.2. Salariaţi

a) Noţiuni generale

Salariat (din engleză – worker) – în dreptul muncii este persoană, care exercită funcţiile de muncă în baza încheierii contractului de muncă cu angajatorul, care are drepturile şi obligaţiile de muncă conform legislaţiei în vigoare şi prevederilor contractului. Persoana, care exercită funcţia în baza contractului civil, adică în baza contractului de antrepriză nu se consideră ca salariat conform legislaţiei muncii în vigoare. Munca forţată în republica Moldova este interzisă.

Salariaţii (din engleză – workers) – în dreptul muncii este cea mai voluminoasă categorie personalului, care exercită funcţia principală de producere.

Deci, prin salariat înţelegem orice angajat în câmpul muncii, care munceşte sub direcţia şi controlul altei persoanei, adică printr-un contract de angajare cu un patron şi plătit cu un salariu, iar prin salariu orice recompensă sau câştig evaluat, în bani, plătit de patron sau de organul împuternicit de acesta angajatului pentru munca prestată. Salariul angajatului depinde de cererea şi oferta forţei de muncă pe piaţa muncii, cantitatea, complexitatea şi condiţiile de muncă, calităţile profesionale ale angajatului, rezultatele muncii lui şi activităţii economice a întreprinderii.

Salariatul trebuie să posede capacitatea reală de muncă. Capacitatea reală de muncă nu apare odată cu naşterea omului, ci concomitent cu dezvoltarea intelectului, cu primele deprinderi elementare – în al patrulea an de viaţă al copilului. Dezvoltarea ei ulterioară depinde de evoluarea aptitudinilor intelectuale, antrenarea fizică a organismului.

Capacitatea de muncă apare la atingerea vârstei de 16 ani (vârsta minimă a persoanelor angajate în câmpul muncii). Pentru angajarea în câmpul muncii a elevilor din şcolile tehnico-profesionale sînt stabilite condiţii speciale. Elevii, care au atins vârsta de 14 ani, au posibilitatea de a se angaja în câmpul muncii la o muncă uşoară, în timpul vacanţelor de lungă durată cu acordul părinţilor, tutorelui sau curatorului. Capacitatea de muncă a persoanei se caracterizează prin două criterii:

- criteriul vârstei;

- criteriul volitiv.

Natura juridică a criteriului de vârstă constă în faptul că odată cu atingerea anumitei vârste persoana are posibilitatea de a se angaja în câmpul muncii. În relaţiile de muncă, capacitatea de muncă a persoanei se află la un nivel cu capacitatea de exerciţiu civilă (persoanele, care au atins vârsta de 18 ani), în ce priveşte protecţia muncii, timpul de muncă şi de odihnă, ei beneficiază de anumite înlesniri şi privilegii.

Al doilea criteriu, după cum a fost menţionat mai sus, este criteriu volitiv. Nu poate fi angajată în câmpul muncii o persoană care a fost recunoscută de către instanţa de judecată incapabilă de muncă. În urma deprimărilor puternice ale capacităţilor intelectuale, aceasta persoană nu este în stare să conştientizeze acţiunile săvârşite. Conţinutul capacităţii de muncă a persoanei depinde în mare măsură de posibilităţile şi capacităţile lor de muncă, precum şi de starea sănătăţii.

Constituţia republicii Moldova asigură tuturor cetăţenilor dreptul la alegerea liberă a profesiei, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului. Limitarea capacităţii de muncă e posibilă numai în cazurile prevăzute de lege. Limitarea capacităţii de muncă poate fi efectuată parţial şi temporar. Este interzisă limitarea capacităţilor de muncă deplină sau de lungă durată.

b) Drepturile şi obligaţiile

Drepturile de muncă ale salariaţilor constituie:

- dreptul la munca, realizat concomitent cu încheierea contractelor de plasare în câmpul muncii la diferite întreprinderi, instituţii, organizaţii;

- dreptul la remunerarea muncii;

- dreptul la odihnă în conformitate cu legislaţia, ce reglementează timpul de odihnă şi plata concediilor;

- dreptul la muncă în condiţii favorabile sănătăţii;

- dreptul la pregătirea profesională gratuită;

- dreptul de a întemeia şi a adera la sindicate;

- dreptul la asigurarea materială în cazul accidentelor în câmpul muncii şi pierderea capacităţii de muncă.

Obligaţiile de muncă ale salariaţilor constituie din:

- atitudinea responsabilă faţă de îndeplinirea obligaţiilor de serviciu;

- respectarea disciplinei muncii;

- executarea normelor de muncă stabilite;

- păstrarea utilajului;

- etc.

Salariatul are dreptul la muncă în condiţiile care corespund cerinţelor igienice şi de protecţie, la salariu pentru muncă efectuată fără oricare discriminare şi nu mai puţin decât salariu minim stabilit pe republică, de asemenea are dreptul de apărare contra şomajului. Se recunoaşte dreptul salariatului la litigiile de muncă individuale şi colective, inclusiv dreptul la grevă. Salariatul are dreptul la odihnă. Pentru fiecare persoană, care lucrează pe baza de contract, de legislaţia în vigoare sunt garantate: durata timpului de lucru, zile de lucru şi de odihnă, concediu anual plătit. Celelalte drepturi ale salariatului (la despăgubirea pagubei cauzate salariatului de către întreprindere, la întrarea în sindicat, la asigurare socială, la apărarea drepturilor în instanţa de judecată ş. a.) sunt prevăzute de Codul Muncii al Republicii Moldova.

Aceste drepturi şi obligaţii se referă la toţi salariaţi. Conţinutul drepturilor şi obligaţiilor exprimă posibilitatea juridică a persoanelor: a acţiona, a pretinde, a revendica, a profita de anumite bunuri, a satisface interesele şi interesele.

Constituţia Republicii Moldova şi Codul Muncii stabilesc norme minime ale drepturilor salariatului. Legislaţiei în vigoare şi de către condiţiile contractului de muncă pot fi prevăzute şi drepturile suplimentare, de asemenea pot fi concretizate obligaţiunile.

Pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale, salariaţii, în conformitate cu art. 42 al Constituţiei au dreptul de a întemeia şi de a se afilia la sindicate.

2.3.3 Sindicatele

a) Noţiuni generale

SINDICATE - organizaţii obşteşti din care fac parte, pe principii benevole, persoane fizice unite după interesele comune, inclusiv ce ţin de activitatea lor, si constituie in scopul apărării drepturilor si intereselor profesionale, economice, de munca si sociale colective si individuale ale membrilor lor.

Organizaţiile sindicale de întreprindere, indiferent de forma lor de proprietate (în continuare – organizaţia sindicală), întrunesc pe baza liberului consimţământ salariaţii în scopul reprezentării, protecţiei sociale