Пример: Транспортная логистика
Я ищу:
На главную  |  Добавить в избранное  

История (О-Я) /

Leonardo Da Vinci

←предыдущая  следующая→
1 2 



Скачать реферат


LEONARDO DA VINCI

______________________________________________________________________

Pentru omul modern, care coboară în adâncurile materiei până la profunzimi insondabile şi atinge spaţiile cosmice cu viteze supersonice, Leonardo da Vinci pare să fie o personalitate anacronică. El este totuşi omul Renaşterii, care a redat omenirii libertatea gândirii şi mai ales este un om al Renaşterii prin aplicarea gândirii la toate domeniile cunoaşterii umane. El este un "uomo universale", incapabil să se limiteze la un singur domeniu al preocupărilor, învăluind toată creaţia cu lumina dragostei sale.

Mesajul pe care ni-l transmite Leonardo da Vinci este, dincolo de celebritatea, de curiozitatea cu care a cercetat lumea, modul apropierii de oameni, afectivitatea, generozitatea, solidaritatea umană. El propune omului actual modelul formării unei personalităţi armonios dezvoltate, realizând echilibrul gândire-simţire prin practica artistică, prin exersarea continuă a rezonanţelor afective, care să nu lase sufletul să se usuce, să rămână închis şi sterp.

În primăvara anului 1452 se naşte la Anchiano, lângă Vinci, între Florenţa şi Empoli, Leonardo da Vinci, fiul notarului Ser Piero şi al frumoasei Caterina. Despre Leonardo da Vinci, Francesco Melzi spunea că este "un om asemenea căruia Naturii îi este cu neputinţă să mai creeze un altul..."

Când împlini 7 ani, fu dat la şcoala din apropiere. Dar, în satul Vinci de la poalele Apeninilor, educaţia lui nu putea merge prea departe. În anii aceştia nu căpătase destule cunoştinţe din cărţi şi de la nişte dascăli de meserie. În schimb, va recunoaşte că descoperise atunci un mare adevăr: că dascălul cel mai bun al unui artist şi al unui om de ştiinţă este natura. Aici, în acest peisaj calm şi armonios, pictorul de mai târziu, care a înţeles cel dintâi că peisajul trebuie să oglindească o stare sufletească, va căpăta încă de pe acum acel echilibru despre care vorbeşte fiecare din operele sale.

Aşa au trecut anii pentru Leonardo: învăţând pregătirea culorilor şi legile perspectivei, desenând în sute şi sute de schiţe tot felul de plante şi de vieţuitoare, studiind amănunţit fiecare muşchi al trupului omenesc - dar, în acelaşi timp, interesându-se şi de arhitectură sau de studiul rezistenţei materialelor, căutând să se lămurească cum funcţionează o maşină sau cum se dezvoltă o floare, încercând să priceapă cum s-au aşezat straturile geologice sau cum zboară o gâză...

În toate lucrurile din jur caută viaţa - într-o macara ce prinde viaţă sub mâna lucrătorului, într-o problemă ce prinde viaţă sub puterea minţii matematicianului, într-un chip omenesc ce prinde viaţă sub dalta sculptorului sau sub penelul pictorului. Nimic nu-l pasionează mai mult decât să caute să priceapă minunea vieţii.

Într-o seară, copleşit de gânduri, tânărul a adormit şi a avut un vis ciudat.

Se făcea că în faţa lui, mândra zeiţă a naturii îi arăta firul de iarbă, apoi omul, apoi nesfârşitul cer înstelat. Apoi îi zise:

- Leonardo, îţi voi dezvălui toate minunile împărăţiei mele, dar cu o condiţie: să nu iubeşti nimic şi pe nimeni altcineva decât pe mine... Şi să nu-ţi dăruieşti nimănui sufletul şi puterea minţii decât mie...

- Dar cine eşti tu? o întrebă tânărul, înmărmurit.

- Eu sunt Ştiinţa, şopti zeiţa cu privirea limpede şi rece ca cristalul. Păzeşte-te de furtunile oricăror patimi! Fii stăpân pe tine - şi vei cunoşte secretul tuturor lucrurilor! Voinţa ta să fie tare şi neclintită ca stânca, şi atunci toate dorinţele minţii ţi se vor împlini! Şi vei cunoaşte paradisul fericirii de câte ori vei pătrunde câte una din tainele lumii şi ale vieţii!

Şi zeiţa se făcu nevăzută, lăsând în urma ei o dâră palidă de lumină... Începea să se lumineze de ziuă.

Leonardo se trezi înfiorat. Se gândi la drumul chinuitor de greu pe care îl chemase zeiţa - şi cu toate acestea parcă niciodată nu se simţise atât de întărit sufleteşte ca acum.

În curând, ajunge să fie cunoscut de tot mai multă lume din Florenţa. Tot mai mulţi florentini auzeau vorbindu-se de tânărul care mânuia atât de bine sabia ca şi penelul, stăpânea un armăsar aprig cu priceperea cu care mângâia coardele unei ţitere sau putea îndoi limba unui clopot cu aceeaşi mână cu care ştia să deseneze uşor farmecul unui surâs îngeresc.

Într-un tablou al pictorului Verrocchio, maestrul şi dascălul lui Leonardo, tânărul este rugat să picteze un înger. Elevul nu a înşelat aşteptările: de cum a fost expusă lucrarea, lumea a început să vină într-un adevărat pelerinaj să admire îngerul cu privire limpede ca seninul văzduhului, cu cârlionţii buclelor aurii, cu profilul fin al unui copilaş neprihănit, îngenuncheat într-o atitudine gingaşă de adorare şi aducând un moment de luminoasă armonie şi o rază caldă în atmosfera generală rece a tabloului.

Leonardo lucrase şi o parte din peisajul de fond, în care cerul luceşte ca argintul, brazii par de bronz, iar la poalele lor se aştern reflexele catifelate ale apei cu o străvezime de cristal. Mai zugrăviseră şi alţi pictori peisaje, dar nici unul nu se arătase până acum a fi îndrăgostit de peisaj în sine, ci îl pictau ca fundal necesar compoşiţiilor şi portretelor. Este poate pentru prima dată în pictură că apare ceea ce se va numi mai târziu simţul romantic al peisajului, aici, în acest tablou unde forţa unui peisaj încărcat de sentiment apare asociat cu zugrăvirea unui moment sufletesc.

Proaspătul meşter din corporaţia pictorilor florentini descoperă o lume nouă. Descoperă ţinuturile de vis menite să dea un nou impuls artei, iar descoperitorul să ajungă - cum spune Cerot - "creatorul peisajului modern".

Aşadar, prima pictură pe care ne-a lăsat-o Leonardo este cuprinsă în singurul tablou al maestrului său Verrocchio.

Totul îşi răspunde, totul se leagă, totul se uneşte la el într-o armonie vie. Arta îl îndeamnă să traducă, prin mijlocirea seducătoarelor forme ale frumosului, sentimentele cele mai gingaşe sau cele mai dramatice ale omului. În acelaşi timp însă curiozitatea sa nepotolită îl împinge să cunoască toate manifestările naturii, să studieze cât mai amănunţit structura tuturor fiinţelor, să pătrundă cauzele adânci ale tuturor formelor vieţii. În el trăiesc, într-o armonie desăvârşită, doi oameni - artistul şi omul de ştiinţă. Unul caută adevărul în sinteza artei, celălalt îl caută în analiza fenomenelor. Artistul din el lucrează cu intuiţia şi cu imaginaţia, ceea ce îl va ajuta să descopere şi adevărurile ştiinţei. Omul de ştiinşă din el lucrează cu observaţia şi logica, ceea ce îl va ajuta să înfăţişeze adevărurile artei. Arta îl cheamă spre liniştita contemplare a frumosului, ştiinţa îl atrage spre vârtejul vieţii. Şi fericita îmbinare a artistului cu omul de ştiinţă îi va fecunda întregul domeniu de creaţie.

În paralel cu pictura studiază natura scoicilor şi peştilor pietrificaţi, cursul apelor, desenează schiţele unor maşini de război şi chiar se gândeşte la un dispozitiv de zburat pentru om, se perfecţionează în arta muzicii şi a sculpturii. Studiază apoi anatomia şi mecanisnul complicat al corpului omenesc, încearcă să pătrundă mecanismul creşterii, al mersului, al respiraţiei, al vorbirii, al înţelegerii.

De la studiul anatomiei trece firesc la observaţii de fiziologie, iar de aici, pe nesimţite, la notaţii

←предыдущая  следующая→
1 2 



Copyright © 2005—2007 «Mark5»